Cu părul încâlcit,
prin iarbă năclăită de noroi,
am alergat spre ceva,
ca un bețiv împleticit:
aveam tălpile prea fierbinți
și a fugi mi-era atât de greu...
nu știu de eram sau nu îmbrăcată,
dar îmi zburda ceva în piept.
A-nceput să ningă, mie îmi era cald.
Era noapte, dar eu eram luminată -
turnase careva o cană cu lumină
care s-a spart în capul meu -,
trebuia să alerg, nu știam însă de ce, spre ce,
spre cine
(simțeam totuși prea vie amenințarea-n vine)
și mă mișcam atât de-mpiedicat,
parcă nu eram eu.

"Întoarce-te să te iau în brațe!"
Și m-am trezit.