M-adun din cioburi
zdrobite cu grație;
ce reflectă întunericul.
Și din beția mea de iluzii falsificate
mă trezesc
împraștiată de vânt.
Râd printre lacrimi
înnodate cu remușcări
si umilitoare piatră funerară
strivesc dansând
în sunetul tobelor ce ma asistă.

Ramâne în mine o tărie
ce-mi țipă
în strivită șoaptă
sa merg înainte,
sa zbor mai departe;
sa distrug îmbietoare mreje
si măști
de aur însângerat,
ce mă țin captivă
în colivia deschisă.