Probabil voi fi prea nervoasă
să părăsesc această imensă câmpie
unde nesăbuința umană a lăsat
doar urmele unor țevi de irigații.
Convorbirea cu glia este de prisos
căci grâul ars rămâne mut
tratând fără respect aceste generații.

Probabil că acel bătrân bolnav
mai crede că trăiește să apuce
o pensie decentă și salvatoare,
care îi va aduce un zâmbet în final.
Există azi o cotă a disperări,
în care sărăcia se pregătește iar de bal,
cu marionete ce privesc cu nepăsare de pe mal.

Probabil că nu mai interesează,
nici arșița și nici prea mulți sinucigași
pentru că omenirea asta are niște pași
enormi, urâți și poate goi.
În vremurile de așa natură,
nu cred că mai există alți eroi,
iar trădarea reprezintă un tort, o prăjitură.