Pământul se-nălță, albit de stele,
La orizontul nemuririi ce-i lipsea.
Se aburcă, din tainițele-i grele,
Umbrind, cu-ntreaga sa făptură, noua stea.

Din răsărit către apus, turbate
Treceau pe neclintitul cer cete de nori.
Din vechea miazăzi-nspre miazănoapte
Vărsând poverile de apă în ninsori.

Munții-și curgeau năvalnic iuți pâraie
Spre domolirea visului neîncercat.
Potecile se rătăceau în ploaie
Prin vechi păduri pe unde nimeni n-a umblat.