Apropie-te! Bate-mi în inimă un cui.
Îl scoate apoi însîngerat și du-l
acolo unde întristare nu-i
iar sufletul de viață-i nesătul.

Vino furiș! Să nu îți aud pașii.
De m-oi trezi, am să te prind de mînă,
în ochii-ți să mă uit precum, demult, arcașii
trăgeau săgeți otrăvitoare-n lună.

Ascunde-te! Vei fi găsită iar.
Tu, omului, nu îi poți fi străină.
- O casă-n care nu e pic de ceară
dar stă mereu aprinsă o lumină.

Te risipește! Apă moartă, apă vie.
E ca și cum , brusc, cerul, fără preget,
ar crește împrejuru-ți - uriașă chilie –
neîncăpătoare unui sfînt cît un deget.