Strânge-ți aripile sub tine și dormi,
înger al cruntei nepăsări!
Din lacrimi am clădit noua încredere
și nu voi să o înspăimânți
cu zbaterile-ți vane.

Am citit jalea din privirea tulburată
de nesomn și otravă turnată încet
pe gâtlejul uscat de-atâtea vorbe fără rost;
și m-am cutremurat.

Am zdrobit răutatea din ceilalți,
căci îmi păreau toți răi;
de mă uitam mai bine
aș fi zărit ceea ce inima-mi spunea...
ceea ce cugetul mi-a ascuns...

Revino dintre rândurile rătăcite
pe foi neștiute de nimeni
și lasă-mă să te ador încă o dată,
minune nesperată și speranță de nesăbuit!

Am privit în ochi
albul cerului de nepătruns
și am încercat să-mi închipui
o lume mai bună dincolo de el.
Ci n-am avut putere...

Oare tot tu mă vei salva,
înger de marmură și sânge?
Oare tot tu vei alunga
teama ce m-a înfiorat prea mult?