ca o lacrimă
pe peretele afumat al unei biserici
ziua e pe sfârșite și descrește treptat
printre vitraliile aproape adormite
e atâta liniște alunecând într-o umbră
încât aud cum stelele se nasc
din ochii tăi picurând înserarea
vino iubitule să înșirăm mărgele pe ață
la gâtul sfinților din icoane
să ne ierte pentru patima noastră nebună
din câmpuri să le aducem maci sângerii
înflorindu-le carnea pe fildeșul oaselor
până ce inimile lor de ceară
se vor topi într-un surâs complice
și pășind către casă în piept cu secera lunii
pe drumul ce miroase a ierburi amare
să-mi spui că sunt numai bună de iubit