E toamnă și îmi plouă-n vise.
E toamnă-n gândul rătăcit,
în cuvânt și în suflet.
În frunzele rămase stinghere,
în copacii gri,
găsesc speranțe.
Păcat că la prima adiere a vântului
rece se spulberă, se risipesc.
E toamnă și îmi plouă-n cântec,
în iubire și în vers.
E târziu și...
rătăcesc prin marea brună a naturii moarte,
mă pierd în intensitatea ei.
Strig și...
mă regăsesc în seva pământului,
în pietrele spălate de izvoare,
în ploaia care cade neîncetat.
Mă pierd în paradisul toamnei
și renasc în fân,
în lut,
în chemări.
E toamnă și îmi plouă-n suflet.
E noapte. E târziu pentru iubire.
Mai mult decât pot rosti cuvintele
vorbește dragostea,
sunt șoapte,
clipe fugare de fericire,
sunt lacrimi,
amintiri și săruturi.
Sunt vise,
chiar dacă plouă, în târzia
noapte de toamnă.