Mi-e noapte-n suflet,
pământul îmi fuge de sub picioare;
oare
cu disperare de mă prind de cer
trăgându-l peste mine
îmi opresc scufundarea?

Îmi vei spune:
„iubito,
e atâta cer pe a ta frunte,
că mă simt muritor;
dă-mi apă să beau
s-astâmpăr gândul însetat de
tine”.

„Nu. Nu.” – ți-aș zice,
„mai bine
să ne mistuim
trup peste trup
făcând dragoste
în dans de flăcări,
luminând lumea ta și-a mea”…