Mă urc în vânt și vântul
privește-n mine larg,
mă las să cad în sfoară,
ca o năframă udă,
mă leagăn pe picioare
de frică că mă sparg
și țip din toți rărunchii,
toți cucii să m-audă!...

Mă urc în vânt și vântul
mă prinde de urechi,
îmi țiuie timpanul,
confuzia mi-e clară,
am devenit o vreme
ploioasă de priveghi,
mi-s ochii plini de tusea
ce-ntârzie să moară.

Mă urc în vânt obraznic
a-nu-știu-câtea-oară
și zău dacă-mi mai pasă
dacă răcesc din nou,
prin păr îmi trece greața
cu gripa aviară,
metamorfoza lumii
se pierde prin ecou.