De dincolo doica-mi cântase în leagăn
că am să vestesc mai pe seară
o teamă.
O frică verticală pătată de cuvinte,
o mână spoită cu sânge
din care creștea firul apelor tulburi.
Am să mă ascund ca un gol - am spus -
din lipsă de multă culoare,
am să sap un munte
desenând convoaie de litere stilizate
într-o cutie cu glasuri.
Poate și o pădure să însuflețesc
care-și usucă puterile spre toamnă -
această artistă a așteptărilor mele
la picioarele căreia m-am înrudit
cu tăcerea
și-am pipăit adevărul
în cochilia melcului
- această spirală devenită măsură -.