Se-apleacă plopul din câmp,
În strigăt și-n vuiet de el cere
Iertare vântului rece și tâmp,
Căci scumpă-i e viața se pare.

Secretul său în veci nu dispare,
Se scrie cu cântec și mari fale,
La soarta cea disperată din zare,
Recurs la durere în grele zale.

Poruncă-a primit, n-a disperat,
Cu calm a înfăptuit cu zăbala,
Fără de frică că e dus și operat
De ciocli simpli tâmpi și alandala.

Secretu-i simplu de-l rupe vântul,
Pleacă liniștit și ia cu el gândul.