În seri albastre mă leg de stele și de lună,
Mă culc cu ochi plini de lacrimi către ele,
Sunt tot acolo și mii de lucruri îmi sună,
Cu lumina lor de-apururi, plină de zăbrele.

Se-ascund tâlharii în cotlone, fața oglindesc
În minunea ochilor din ele, de zor lucrează.
Sunt vise neîmplinite ei jalnic povestesc,
Cum marea-n spume se revarsă la amiază.

Cucuvele bătrâne adânci fiori trezesc, jelind,
Anunță că viața-i pierdută, necuprinsă, dusă.
Se bat șoareci în hambare, pe boabe hămesind,
Câini la lună dau din coadă urlând în transă.

E dură viața când soare nu mai srălucește,
Alte spații lună, stele ce-aleargă, ne găsește.