el:
“La Moscova,
cel mai frumos de mers,
este iarna!”
te-ai uitat catre mine
aratandu-mi
prima zapada.

ea:
“Mi-as dori acun,
sa-ti devorez carnea,
alba
si tanara,
a amintirii
cu dintii tociti ai uitarii”

el:
“La Moscova
prima zapada
este atat de alba…
incat,
urmele albe
ale pasilor tai,
nu s-ar mai intoarce
niciodata…”
te-ai uitat catre mine
plangandu-mi
prima zapada.

ea:
“Carnea amintirii tale,
albe,
imi ninge acum pasii
pierduti in prima zapada…din Moscova”
m-am uitat catre tine,
aratandu-ti
prima carne alba,
a uitarilor mele

DA! LA MOSCOVA CEL MAI FRUMOS DE MERS, ESTE IARNA!