despicai în păduri tenebrele curbate
ca un oval alb peste anotimp
cerul se scurgea prin site de gheață
pe cînd de sub dălți cădeau praguri cu bufnet

le purtai pe umeri ca să poată lumina
să se desfacă liberă în păduri
le ridicai din lucruri
ca ochiul tău să poată privi păsările din ele
umerii tăi duceau mereu alte margini
smulse din lume, crescute în trupul tău
cuvinte, le răsturnai în nisipul străzilor
ancore își gravau runic căderea

urcai prin fluxul de aluviuni ce se vărsau -
cioburi, din orașe
împotriva lui urcai
proptind cu umerii dimineața
să nu se reverse.