Îmi spăl mâna dreaptă
cu rânjetul tău de femeie
apărută din orice alt fel de existență
decât dorul.

Am prins rădăcini in brațe
și mă trag în jos, de spate.
Ochiul tău de femeie bătrână
vede catedrala din mine și-o arde.

Arunc în urmă copitele calului
și ele sunt acum imense măsele
prin care doar moartă poți trece.
Și mori. Și treci pe sub ele.

Desenez atunci un cerc împrejurul nostru,
te-mpresor și pe tine cu el și-i dau foc.
Nu, tu nu ești femeia cu care ar fi trebuit să mor,
eu nu sunt bărbatul în care trebuia să mă-ntorc.ÎÎ