trec oameni prin mine fără să-mi pese
sub pași frunzele devin uitare
departe
într-un capăt al lumii noastre
toamna a prescris amintiri
mâinile se desfășoară-n absențe
mă dizloc dintr-un eu prins de pământ
anotimpul ăsta e doar un pat de frunze
în care să-mi culc frigul
de când ochii tăi nu mă mai cuprind
am lepădat trup de femeie
trec astfel prin oameni doar cu inima la vedere
cântându-te