Baia,
o streșină crăpată și o coajă de săpun.
Oglinda
e puțin ciobită
nu-și privește ochii
să nu se recunoască.
Se strecoară sub un stâlp
și-și întinde bine
osânza vișinie peste buza-i vineție,
semn al muncii grele și oneste.

Cu o fustă de mușama, roșie, scurtă și mânjită
cu sămânță otrăvită,
stă și trage din țigară
cu nonșalanță de fecioară,
o cocotă.
Și așteaptă înc-un crai,
s-o despice și s-o lase
pe aceași stradă sau pisoar.