Azi noaptea răul a găsit
gaura din gardul rațiunii...
și a intrat în fiecare nerv.
Și a condus omenirea
la criza orelor ce fierb
în clocot negru, de metal.
Au intrat cerurile-n mări,
iar mările în vid închis
cu pieliță de oameni morți.
Și a tăcut...
Și a strigat...
Însă totul e-n zadar,
căci împrejur e numai noapte
și nici un pic de stea,
iar ceața nopții se îngroașă,
se face tare, de oțel,
de unduiri de visuri surde,
și ea mă-nchide,
ea m-apasă, ea mă-neacă
în sângele dulce al omului.
Eu nu mai pot...
mă-nec...
Voi fi fost eu.
2004