un călător plecat din Samaria
a ajuns în Efes
auzise el că acolo ar fi un mare învățat
și-a vândut copiii că să scape de albeața din ochi
vitele le-a alungat în țarnă
voia să se convingă singur cum este să te bucuri
văzându-le furate de mâinile viclene
pentru că înțelepciunea nu creștea prea des în ciuperci
a trebuit să caute mult
dormea în case părăsite și de păienjeni
mânca din hambarele anonime ale pământului
prostituatele îl inițiau în alchimia sexului public
de fiecare dată când
rămânând cu ele noaptea pe străzi le întreba ce este
dincolo de stele
după luni de căutări a ajuns
într-un loc pustiu
o colibă încălzea cu fumul ei
o dimineață repetată
în fața colibei un bătrân își arunca cuvintele în principiul sacru al lumii
focul creștea din tăciunii logosului stins
bătrânul iar își scuipa cuvintele
și iar se bucura
apoi dansa în jurul rugului crescut cu ochii înroșiți de ardere
călătorul nu înțelegea ce se petrece
ce înțelepciune era
să botezi focul cu sputa din tine?
auzindu-l pe Bătrân bolborosind că zeii sunt și acolo
a îngenuncheat alături de el
și și-a lipit cu acesta buzele de jar
cuvinte neștiute au început să cadă din gura lui
și să se împrăștie peste tot
unele ajungeau chiar aproape de soare
facându-l să pară și mai mare
un foc alb a început să crească sub picioarele lui
ca un râs dezlănțuit

un bătrân și un tânăr
doi arhei singuratici
o colibă săracă
ca o lume într-o dimineață plictisită de același indigo
și noi cei ce avem cuvinte fără foc
și focuri fără cuvinte
falsificatori de salivă într-o lume care ne scuipă trupurile
în latrine ecologice