Dansantul urs golindu-și ochiul bun
cu patul plin de dragoste ținea discursul,
nu cuvânta, privea curatul pește
cum pretindea că doarme.
Câtă tristețe, patimă, nu se putea plânge,
bubos cum era, odată învins
dădea dovadă de mare cuviință.
Imaginea lui îngheța sau lăcrima,
parcă puteai ști, ochiul galben te privea
și nu-ți puteai da seama
dansantul urs bubos cărat de alții-n spinare
nemântuit, legat fedeleș,
alesese pre tine-a te iubi,cu mâinile-mpreunate
vrăjea pâinea, cerceii și jumătățile de măsură.
Suporta cu greu sărutul altora pe umărul păstrat lui,
maimuță era și se preocupa mai nou cu muritul.