iată omul
***
în toate diminețile
ochilor vindecați în verde
apucă în căușul mâinii
linii șerpuite de aer bun
pentru întoarcerea
întru odihnă și somn
pune cap la cap
atâtea non-idei
de parcă s-ar afla
în mijlocul unei ploi de nisip
în vid

iată oglinda
***
în umflăturile pupilelor sale
pe care demult
nu le vede
decât ca pe un început
al sfârșitului
de care toți vorbesc
eveniment monden
cu unul care promite
și iar promite

iată viermii
***
adormiți între ultimele
pliuri de mătase albă
pentru care oglinda
preferă chinezării
la preÈ› de nimic