Prin rama ferestrei
Văd dealuri stâncoase,
Păduri vechi de pin,
Adâncind orizontul.
Artere de apă alunecă, albe
Printre colții de rocă .

În încăperea întunecoasă
Povestea mea
Zace pe jos, necitită;
O salbă de cărți
Lipite la colțuri cu stele
De gât îmi atârnă, ca un șarpe inert.

Din chilia de piatră,
Pe treptele-nguste ale conștiinței,
Urc încet către starea de veghe:
Ceasul cu apă al timpului
Își mână iar orele sferice
Spre realitate.

O nouă zi se prelinge
Prin strâmta clepsidră a devenirii;
Deschizând ochii
Respir aburul verde al punții înguste
Ce unește cele două lumi paralele.