trenurile pleacă și vin
dar niciodată nu m-au interesat
aceste amnănunte
știu doar
că cele două sensuri
pleacă - vine
își păstrează ritmul
atâta vreme
cât depărtarea se măsoară
în ani-suferință
și mai știu
că fiecare pornire spre niciunde
mestecă zgomotos din mine
și mă doare ca un tatuaj în formare
mă uit îndărăt cum
pleacă timpul aciuit
sub zborul bolnav de sub nori
ultimul vagon pare
un cuib alungit în mișcare
pupilele mi se dilată
sub lumina fumurie din gară
sunt doar eu -
un eveniment ratat
și câteva priviri tomnatice
lângă durerile strânse
într-o traistă

...singurul bagaj
pe care-l mai am și-l port pe spate