văd trupuri albe
cu degetele lungi înflorite pe gard
iar a trecut iarna cu gestul ei - zic tulburat

...și sufletul meu e alb
spălat în lacrimile unui copil
dezbrăcat ce știe
să înghesuie timpul

...ninge tăcut
o clipă ai crede
că mama și-a uitat privirea
în albul agățat de streașină
buzele îi tremură șoptit;
uite cât alb e în pom!
mă uit
și mă văd pierdut
sub privirea umedă
din nudul subțire de copil
călărind o sanie
plină cu gânduri
neputincios
rătăcesc prin mine
ca într-un pustiu
caut firimiturile tatei
scăpate atunci în iarna în care și bunicul
trăgea prin albul din el
o sanie...

respirația mi-e leneșă
sunt confuz
și nu înțeleg nimic
știu că îmi lipsește timpul

...afară ninge cu iluzii