E noaptea o gură de iad
Este-o flacără oarbă,
Ce-adoarme strivită
În sticle de lămpi,
Când veștedul haos
Din noi vrea să soarbă,
Ca dintr-o fântână,
Lăsându-ne orbi.

Talazuri, talazuri,
Cutreieră marea
De umbre, mușcând
Amarnic din drum.
Iar plopii înalți,
Către cer disperarea
Ca într-o biserică bizantină,
O cântă acum.

De-asupra pustiei,
Se mișcă un bour,
Cu gleznele-nfipte
În cer și pământ,
Și luna puhavă,
Strănută în nouri,
Și trece bolnavă,
Abia respirând.

Doar greierii cântă,
Striviți de-ntuneric,
De-aromele-nalte,
Pierdute prin ierbi,
Pădurea foșnește,
Într-un chip himeric,
Când o rupe dramatic
O goană de cerbi.