Până nu știi să faci noduri între întâmplări,
tot o aruncare de zaruri ramâne.
Decupez spațiile calde din mine,
altfel exteriorul ar pierde razele sferei.
Nucleul ramâne înăuntru.
Ar fi just să păstrez măcar un contur
pentru final,
să duc proiecțiile acolo unde simt
sau învăț a simți.
Am observat că în momentele de
maximă concentrare nici nu mai respir,
de cele mai multe ori tac,
îmi așez șevaletul în fața devenirilor mele
și mă fac una cu pînza
pe jumătate doar viață.
Nu mai e mult și găsesc focarele elipsei.
Să-mi spui dacă poți trece să-mi faci corectura.
Dacă da, vei trăi poezia până la capăt.