Balastul crăpat așteaptă
mânghâierea focului
lăsând răcoarea păcatului
să se risipească
miasma smoalei
îmi desfundă nările
reamintind momentele euforice
din nopțile senine
de sub norii răzleți
aroma primăveri mă cuprinde
într-o nouă beție
zâmbetul cerului despică pământul
rănindu-mi urechile de atâta rugăciune
liantul supțiat se prelinge
prin fisurile timpului
încercând să acopere patimile
zbuciumul valului spulberă
ecoul venit să mă spele
cu lacrimi de mamă
Ai grijă copile!