Privirea-ți numară coloane, coridoarele te fură
Limba-ți-nmoaie făina dinților din gură
O ațintesti apoi și rămâne gheața
La cruci bocite ce marșaluiesc prin ceața .

Pășești cu ochii-ncordați pe dalele de sticlă
Nu-ți mai poti ascunde spaima, tremuru’ de frică
Te-afunzi mecanic și-n mecanicul ce freacă
Pămantul aburind un ținitirim de promoroacă.

Rafalele de vânt străpung liniștea-nmomente
Vreascuri putrezite lovesc funebre monumente,
Iar tu auzi bocind prin palele de vânt
Câteva muieri, un pop’ și-o cazma lucrand pământ.

*
Te-apropii cu poftă de necaz, ca și cum
Acum, ai fi spectatoarea unei ample tragedii,
Al unui teatru fără de haz, cu actori vechi
Dichisiți si gri...

Pe fiecare piatră, din pozele colbuite-n vreme
Te privesc, ca dintr-o gazetă cu foi ingălbenite-
Un film-noir cu actori muți ce te găsesc
Cu ființa mută, acum, prea multă
Și-n fine, s-ar putea...un pic cam surdă,
Cu pielea vineție, rece de sudoare
C-o inimă ce doare, in coșciugul pieptului...
Îngropi privirea în groapă catre tine
Și parcă nu-ti mai vine, sa mai crezi?
Chiar moartă sa te vezi-printre morții treji?

*
Cu pielea-nmuiata-n carne, cauți prin beznă
Un urlet sfâșiat de cuiul tras prin gleznă;
Incerci sa dai un semn: ,,Sunt vie! chiar vie!”
Și speri ca țar’na ușoara sa iți fie...
*
Zvâcnești prin somn și somnul nu-ți dă pace
Incerci sa scapi, prin vene îți curg ace
Amorțita, te trezești plângand la tine acasă
Iar așteruntul ud ți-e rochie de mireasă.
*
Frică de moarte, moarta de frică
Stiința de-a muri in slăvi ridică
Psihozând umanul, temuta teamă
Moartea, o poză de pus in ramă.