Chiar pe Neagoe Basarab mi-e drumul,
Printre căsuțe trainice și vile.
Suiș abrupt în repetate zile,
Același pas, tăceri la porți…și fumul.

Ce caut sus ? Trecutele idile,
Ca să-mi compun din umbre vagi albumul ?
Calc frunze-absent și mai rămâne scrumul.
În mine zac doar neatinse file.

Spre lutul ars de ploi și biciul gheții
Revin statornic, cu mișcări de pluș,
Să râcâi urma aspră-n vălul ceții

De ancestrali culbeci muiați în tuș.
Dar nu ajunsul dă o noimă vieții,
Ci doar solemnul, trudnicul urcuș.



26 martie 2007