Picioarele au rădăcini în clisă.
Privirea stă să biruie eterul.
În palmă strânge cu tărie fierul
Ce-avea să-nfrunte clipa interzisă.

Nu-l prinde-n urmă cu asprime gerul,
Căci ziua lui e din vechimi decisă
La sărbători cu poarta-n veci deschisă
Să se anine-n cuget giuvaerul.

Zvâcnire-n braț și buzduganul suie
Până la ceruri, despicând viril
Un nor urcat pe vechea cetățuie

Cu voalul lui desfășurat abil.
Noi, jos, rămânem pe-un covor de cuie
Prea osteniți ca să-nălțăm un tril.



5 noiembrie 2007