Ai pribegit poate destul,
copil al rătăcirii,
drumuri multe-ai străbătut,
dar ți-ai amintit de mine,
motivul bucuriei.

Și te-ai întors crezând
că al meu suflet
te va mai putea ierta vreodată
și-ai să fii iar lângă mine
copilul fericirii.

Însă eu te rog în pace
să mă lași de-acuma.
Uită tu de existența mea umilă,
uită c-am fost înger,căci acum
sunt diavol.

Nu te mai gândii la mine,
nu mai are rost.
E prea târziu aș putea spune,
e prea de tot ca acum să mă
mai prețuiești.

Întoarce-te la pribegia ta,
copil al rătăcirii,
si uită ce a fost demult.
Urmează-ți ale tale multe drumuri
și uita-mă.