Vremea-i înspre primăvară,
Zăpada-n ape s-a topit,
Aer cald mă împresoară,
Cheamîndu-mă spre hoinărit.

Simt inima întinerind,
Mă cuprinde dor de ducă,
Drumul naturii apucând,
Merg,plutind ca o nălucă.

Părăsesc ideia lenii,
Mă opresc pe fir de apă,
Unde gheața groasă-a iernii,
De căldură scade,crapă.

Ialomița cea zglobie,
Printre pietre își face loc,
Curge-n undă albăstrie,
Cu tente de argint și foc.

Straturi groase de milenii,
Zăresc pe malul celălalt,
Printre găuri de dihănii,
Uscate rădăcini străbat.

În suflet parcă-s fericit,
Viața simt că se trezește,
Natura prinde colorit,
Soarele vioi lucește.