pășim pe vertebrele moi ale iernii
nu vorbim cu trecătorii, cu ghioceii despre
goliciunea pământului
deșertăciuni am văzut destule
am trăit îndeajuns anotimpuri tranșate de alții
nedestule ne sunt doar mângâierile
ascunse în mâțișorii lui martie

cu primăvara pe buze
am plecat în lume
doar eu și un mănunchi de lalele
roșii și goale,
numai zâmbet și petale răsfrânte către
trecătorii siderați, ziceau
cum poate să umble așa cu buzunarele
și lalelele goale?

în caleașca în raze’mpletită
mai e loc pentru un autostopist, doi
dacă numeri și petalele din buzunare
(nu, nu mai e loc pentru bagajele sentimentale)