Vântul îmi spulberă pletele negre și impermeabilul suflând,
impermeabilul meu fâlfâie precum o flamură neagră în vânt.
Sunt doar în trecere pe pământ.
Cineva mă-nmormântează-n ceruri, pe când
sângele-mi bate-n artere frenetic din aripile verbului "sunt".


Muritorule, născut în toamnă, sub zodia agoniei,
leac îți cauți în strigarea smulsă din gâtlejurile celor morți,
în mierea extrasă din cuvinte, -n gustul amar al tăriei,
în aspirinele băute cu ceaiul negru, în albele nopți...


Scorpionul celest mă împunge cu mii de raze din umbră,
îmi aleargă otrava luminii prin neuroni și prin vene.
Corăbiile cărnii după sirene cu ochi căprui umblă,
bântuită de-un roi de albine nocturne, tâmpla mea geme.


Vuiesc astăzi pustietăți mișcătoare sub ploaia de stele,
se ruinează în mine cele șapte minuni ale lumii...
Carul-Mare-și plimbă visătorii ре-abrupte căi și rebele,
se duce naibii și Ursa Mică, - și iese nebuna din piele...
Plină este sfera Lunii de sine, pieptănându-i perciunii
insomniacului palid care îi locuiește pe unii.


Vântul îmi spulberă mantia de himere suflând,
mă cravașează cu patimă, mă pălmuiește.
Un domn cu vocea ruginită mă ucide în gând,
bătându-mă pe umăr cu palma părintește,
pe la spate-mi persiflează umbra mișelul, rânjind...


Coboară treptele-n adâncul subteranei săracii
și tac mâlc sfincșii cetății, cu vorbe plebea-i hrănește...
Pe vârfurile tăcerii flanează zeii,despicând
zdrențele de nouri luminoase,
își oțelește sabia spiritul și strălucește...


Pe când se bate cu îndoielile cugetul, care, vai, sângerează crunt,
inima-și scrie pe albul foii durerea cu fluidele verbului "sunt".
Ca un corb rănit, cel dus pe gânduri șchiopătând,
din aripi negre-mi flutură
peste o trecătoare care apune în orizonturi de purpură.