Gândurile aveau răspunsul lor la asta.
Stăteau în ultimul rând
și timpul punea ceasul lui să sune pentru ele,
pentru fiecare dimineață neagră.

Nu erau altele să fie așa fericite, așa curate.

Gândurile aveau coardele lor.

Muzele lor dinamice le alcătuiau lumina,
ochii, mirosul, degetele, punția în măduvă.
Durerea din ele nu credea o clipă în bucuria
din ele.

Acele gânduri. Aceste gânduri.
Suave filigrane pono a pono.
Pono pe clipele pleoapei, în amintirea ei.

Deja, acele gânduri, aceste gânduri nu mai
au nimic din durere.