Când plec

Când plec din casa ta, mă plânge cucul,
Pe ramura cea moartă din arțar,
Ca o clepsidră, răsturnat văzduhul,
Măsoară clipe-n foșnet funerar.

Mă pierd pe stradă, în singurătate,
Cu umbrele în juru-mi ce se țes,
Și pleoapa mi-o sărută când se zbate,
Tăcerile, din casa ta când ies.

O lună-și plimbă mortuar făptura,
Prin cimitirul veșnicilor nori,
Eu port pe gură, răbdător arsura,
Garoafei preschimbată în fiori

Și iar zidesc o lume de cuvinte,
Tăcerile din mine să le-alung,
Chiar dacă gura ta știu că mă minte,
Și-mbrățișările nu-mi mai ajung.