Scriu ca să eliberez pasărea dinlăuntru.
Ea se oprește pe o creangă și cîntă.
De viață, de moarte, de împăcare cu mine însumi,
cu Dumnezeu. Cîntecul ei face mai ușoară
piatra aruncată în celălalt. Ascultînd-o, simt
că nu sunt decît un pumn de icre peste care,
în curînd, își va slobozi lapții uitarea.
Dar scriu mai departe, nimic nu mă poate opri.
Degeaba îmi legați mîinile, picioarele, îmi
presărați pămînt peste ochi. Cînd scriu,
devin hăitașul fără noroc al sufletului meu
ce se preschimbă, pas cu pas,
în alt animal fabulos.