Pe străzi zac îngropate cadavre
Și pașii se afundă în carnea descompusă,
Miroase a sânge și a moarte fetidă
Și parcă plouă cu lavă acidă.

Îmi pare că înebunim cu toții,
Îmbrățișați de năluci galbene, cleioase,
Sau umblând fără țintă cu pumnalul în creștet,
Fără brațe, fără mână sau deget.

E atât de încins soarele astăzi
Încât razele ne topesc pân’ la oase,
Scheletic ne îndreptăm spre morminte
Fără lacrimi de chemările sfinte.

Ce senzație de sfârșeală, de luptă vană
Cu lupii ce-și înfig colții în răni,
Sau cu porumbeii ce-ți sfâșie suflarea
Și tu n-auzi, albastră, chemarea.

E totul o farsă cu oameni rahitici,
Cu mințile duse, cu gânduri răsturnate,
E totul o joacă într-o mlaștină falsă
Unde firea se sparge în carnea arsă.