Cândva, în plină iarnă
Când neaua se aștearnă,
Într-un loc necunoscut,
Din fecioară s-a născut
Cel ce-n lume a venit
Și pe ea a mântuit.

Ș-apoi în primăvară,
În trădare amară,
Din lume El a plecat
Când Tatăl său l-a chemat,
Prin moarte-n viață pășind,
Cu sânge calea roșind.

El a deschis cărarea
Ce-aduce alinarea,
Cărare ce, încercăm
Și noi acum s-o urmăm,
Învățând s-o circulăm
Și păcate să-ndreptăm...