eu sunt ca mielul rătăcit de turmă
născut în timp nefast și loc damnat
pe câte lacrimi m-a răscumpărat
știe doar mama când privește-n urmă

de câte ori mă căpăta din moarte
puținul ce-l putuse aduna
mergea către vreo danie ceva
că mama învățase cum se-mparte

și ar fi dat oricând cu bucurie
toți anii tinereților senine
copilul ei să fie de tot bine
iar viața fără piedică să-i fie

chiar și acum când plec șoptit mi-aruncă
vezi că ți-am pus sub guler un semn roș
că oamenii sunt uneori geloși
și prea te-încrezi în toată lumea pruncă