Ploua, ploua pe salcia batrana
Si-n lacul de alaturi trestia fosneste,
Iar eu cu capul rezemat de trunchi
Aud si vad cum viata moare si renaste
Din cer, din apa si pamant.
E muzica divina ploaia lovindu-se de frunze,
Ea se prelinge-ncet pe fruntea-mi obosita,
Pe ochi, pe buze si pe maini;
Si parca sufletu-mi cuprinde
Daruindu-l vesniciei.
Si-n fiecare strop de apa
Este-un univers intreg:
Se naste undeva departe-n cer,
Traieste zece-douazeci de clipe
Si moare zdrobindu-se de noi,
Si moare pentr-a da o noua viata.

Apa isi primeste apa,
Salcia sub ploaie se-ncovoaie
Iar eu doar vad si-aud...
Minunea.