Sufletul meu plin de iubire,
ca o aripă căzută, s-a frânt în două
și lacrimile s-au adunat în el
cum se adună,pe iarbă,cristalele de rouă;
nu s-a frânt de supărare că m-ai părăsit
râzand de dragostea mea sinceră, curată,
ori că în deșertăciuni și amăgiri m-am irosit
și am crezut că ești o floare imaculată.



Ca un vulcan suferința mea a izbucnit
când am văzut cum mândria ta nemăsurată,
cuibarită-n inimă și minte,te-a orbit
purtându-te pe o câmpie cu mărăcini însămânțată.
Tot ce pentru tine are valoare și e mareț
este spulberat de vântul iluziilor efemere
care rănește iubirea și o alungă cu dispreț
semănând în inimile goale doar regrete și durere.