din seara aceea nu am mai crestat gutuii

mâinile ștergeau grav pelteaua de pe ciment
ochii închiși pumnii striveau de geam
copilării pierdute

ea nu știa cum serile mă înnodam în iarba neagră
îmi prindeam de mijloc o pară două câteva mere
poarta era mult prea înaltă plecam capul
și ochii aceia dispăreau

la fel dispare de la o vreme linia ta între zile
când nu mă poți atinge
nu mă poți vedea strivind fructe de caldarâm
din orice nedreptate după o înmormântare
din neputința de a striga precum viermii
- am ros și viața asta -

gust nopțile una cu tine altele tot mai singură
mirosul amărui al mâinilor nu e real
este doar briza
trezește gutuiul din fața geamului

am câțiva metri de pământ
o grădină adâncă în care am îngropat astăzi
toate fructele