mă născusem eram un copil fără sens
ursitoarele îmi descântau leagănul
erau alb transparent eu credeam că sunt
deschise cerurile spre mama
și o văd în oglinzile Domnului


iubiți umbra pruncului
iubiți moartea pruncului
să poată trăi
fără păcatul mamei
fără chinul tatălui

desprins de iele pruncul se legăna
printre măslini
alunecând prin fisura timpului
alunga spiritele râzând în lumini
colorate de irisul Domnului

un doi un doi

plec mai departe mamă
am tălpile desculțe pe cer
sânul tău alb
sânul tău negru
mi-au dat lapte din lume
din sângele ei răscolit

nu pleca astăzi copile
ești la răscurcea ielelor
îți vor încercăna ochiul
îți vor întuneca visul
îți vor ucide liniștea

mă duc sunt Fiul Luminii
călător cu Dumnezeu
port în inimă laptele tău
ocrotit voi fi de patimi
las pământul să plângă
în urma noastră maică

un doi un doi

pruncul se pierdea risipind
întunericul


mă născusem eram copila fără riduri
purtam în palme oglinda cerului
și desenam părinți la nesfârșit
pe leagănul din grădina Domnului