am luat tristețea
ce s-a scurs de prin mine
și am lipit-o,
ca o prelungire a trupului,
să mă urmeze asemeni unei umbre.


dar orice făceam
mă împiedicam de ea la fiecare pas
ca și cum,
în loc de umbră,
aveam bolovani de tristețe
de care mă loveam neîncetat.


atunci am realizat
că tristețea nu o tragi după tine
ci o împingi până ce
ajungi să îți contempli vânătăile
de Sisif răpus în lupta
cu sinele.



(3.06.2008, 1:14)