Am văzut lumina
curgând în cascadă
peste zidul înălțat din regretele noastre
și am întrebat speranța
care se scălda în undele iluziilor albastre
dacă
alături de ea mai este loc
să se îmbăieze și prăfuitul meu noroc
ce a pribegit mult prin lume
în căutarea unui țel
în care să-și dăltuiască firavul renume.
"Mi-ar fi plăcut să mă scald alături de el,
căci l-am iubit, mi-a răspuns ea lipsită de zel,
numai că acum lumina care mă îmbrățișează
mi-a șters dorința de a-l ști alături
și sufletul meu
la vederea lui nu mai vibrează
ca atunci cănd îl vedeam ca pe un zeu".
Norocul este călător
iar speranța, orbită de iluzii, trufașă,
vai de sufletul visător
și de inima rămasă golașă
în fața timpului care ară de zor
și ne ucide clipele, chiar din fașă!