Lumina e ca o magmă,
în care intru tot mai adânc.
Îmi zăngăn lanțurile
chiar și atunci când râd.
Și e atâta cer, atât de mult cer
dincolo!...
Și eu am rădăcini grele, atât de grele,
în rând cu pomii de aici…
Lumina e ca plumbul ars
în nări,
în gură,
în piept;
și ce limpede e la voi, dincolo
și cât de simplu
e totul,
când nu mai are ce arde
în tine.