Cel ce a fost nu s-a întors,
Albatros-ocean întors pe dos,
Þărmuri-șoapte de lut,
Sub vuiet –păduri de foc,
In cuiburi –cârduri de lumină,
In albia durerii nu e noroc,
Vidul e pietruit cu pietre de lemn,
Cerul e stricat ca un măr,
Viermele uimirii se târăște prin păr
In ochiul somnului omul pare o albină
Ce zgândăre clipele cu întrebările,
Răspunsurile nu le are nimeni
In stupină- zumzete, cratere,
In sinele comun o magmă care tace,
Cel ce nu a venit rămăsese
Ca o întrebare nepusă,
Ritualul vremii ne schimbă clipele pe imagini,
Seara pe soare,
Inima lui din fiecare tace
Ca un blestem cu buzele cusute.