Rătăcesc de-a curmezișul când tu ești departe;
pașii tăi îi strig de pe stâncile abrupte;
când mi-ai ieșit în cale aveai gâtul golaș,
și tălpile îți sângerau a mia oară;

tu nu știi să strigi amurgul,
eu nu știu să-l opresc pentru mine;
e a nu știu câta oară rece,
iar vântul ne-a pus stăpânire peste obraji

Tu vrei să-mi dai sandalele roșii
si să mă plimb desculță prin odaia ta;
cămașa cu care-mi ștergi gandurile
e tot mai rece;
iar sufletul se așterne pe spate
și-și cântă imboldul ;

Noi stăm adormiți
așternutul ne strânge tot mai tare,
vrem să aprindem lumina;
timpul s-a oprit și mai stăm;
gândul doare!...